O prietena draga (Anuska) , m-a sfatuit acum ceva vreme , sa pun mai multe imagini cu ceea ce lucrez si sa scriu mai putin.(Asta ca sa arate blogul mai "profi":) Am realizat ca e corect ceea ce-mi spune si am incercat sa nu mai amestec familia si viata , emotiile zilnice cu lucrul... Am incercat sa devin "profi" dar cu cat mi-am exprimat mai putin starile interioare cu atat am simtit ca m-am indepartat mai mult de blogul meu.Asa ca am fost putin derutata. M-am gandit , daca intr-o zi mi-e dor de Mama , de sa nu pot sa va spun daca simt nevoia? Sau daca ma simt copil in cate-o zi si am chef nebun sa ma bat cu perne impreuna cu fetitele mele, de ce sa nu o fac si sa nu spun?...Mai cu seama ca la mine pe blog intra in special prieteni carorastie si din "bucataria mea". Asa ca m-am decis...de azi ma veti cunoaste exact asa cum sunt. Voi scrie tot ce simt, cu riscul de a fi uneori luata in ras. Blogul meu va fi un jurnal cu tot ceea ce vreau sa spun celor din jur. ...Uite va spun sincer ca azi m-am desfatat cu povestile Domnisoarei Firicel , mi-am imbratisat Zanutele(Sara & Mara), le-am certat ca m-au suparat putin, si toata ziua sufletul mi-a fost incarcat de un dor nebun , nestapanit si nemarginit de Mama. In amintirea ei, o sa va scriu una din poeziile pe care le adora cand le spuneam in copilarie. (Ulterior, cand mama plecase-prea curand-dincolo, versurile astea reuseau sa produca siroaie de lacrimi mamicilor venite la serbarile scolare de 8 martie)
MAMA
(de Lucia Olteanu)
Am vazut-o pe mama
cu ochii in lacrimi
si i-am strigat:
"Mama , hai ,
uita de necazuri.
Ia-le de pe frunte
si baga-le in buzunar.
Si pentru ca buzunarul tau
e plin cu cheile casei,
cu banii
potriviti pentru paine si lapte,
sau cu nasturii pierduti
fie de mine,
fie de tata,
uite, arunca-ti necazurile
in buzunarul meu.
Am o multime de buzunarase,
Mama.
Sunt cusute de tine.
In ele pot sa adun
supararile tuturor.
Si, cand o bate vantul
mai tare,
eu o sa-mi scutur hainuta
ca sa ia vantul cu el
tot ce e rau.
Hai mama,
da-mi mie necazurile tale!"
Ps. Pictura este de cand aveam vreo 10 ani si mama era deja hotarata sa ma trimita la liceul de arta :) Si tot ceea ce sunt astazi, i se datoreaza in primul rand ei. Inchei aici si va trimit un filmulet care mi-a placut mult. Se armonizeaza cu melancolia care o traiesc acum. Women In Art
Cu drag , Daiana
Cu drag , Daiana
