In joaca

M-am tot gandit "in joaca" cu cateva zile in urma, sa scriu tot ce imi doresc de ziua mea. Am asternut in minte liste: lungi care mai de care cu "rasfat"...Si totusi, am revenit rapid cu picioarele pe pamant pentru ca...am fost atat de framantata ca Mara...Si-a rupt manuta. Nimic nu a mai avut importanta in afara de ea si de Sara.Incerc sa ma adun, sa ma gandesc ca totul va fi bine. Nazbatiosi mai sunt puii astia:) Si de unde imi propusesem sa scriu tot ce-mi doresc am realizat ca multele "dorinte" din zilele anterioare au ramas doar una...si anume sa fim sanatosi:) Straniu cum ne face viata sa sintetizam lucrurile si sa realizam brusc ce are valoare mai mare pentru noi...
Fara nici o legatura cu randurile de mai sus...Azi a fost o zi minunata de primavara. Venind cu fetitele de la gradi, in parc, am vazut doi fluturi superbi:) Stiti deja cu totii cat de mult iubesc fluturii. Zburau gratios, unul galben ca lamaia si unul in culorile scoartei de copac cu "ochi" rosu-portocaliu, alb si negru. Zborul lor delicat m-a intors cu gandul la ceea ce am simtit sa fac pentru blogul Vivianei in urma cu cateva zile. Din pacate blogspotul nu a permis incarcarea imaginii in formula gandita de mine si in final Viviana a adaptat imaginea cum a simtit ca e ok pentru ea:) Eu am gandit-o asa:

Si pentru ca azi a fost o zi frumoasa, pentru ca am chef de povesti, mai scriu cateva randuri:)
Cartierul cu case era inzapezit si pustiu saptamana trecuta. Astazi s-a animat brusc cu oameni si soare si plante pentru gradini si multi, multi copii. Aici e un ritual fantastic, in fiecare anotimp oamenii isi ingrijesc si isi amenajeaza gradinile cu decoratii de sezon. Exista o preocupare pentru aspectul estetic pe care la noi o consideram doar vis.Deja au inceput sa "rasara" pomi impodobiti cu oua colorate de Pasti...De la balconul casei indiferent de momentul in care m-am uitat afara erau permanent in medie cate 13 copii-doi ai mei.De aceea am si iesit atat de des...nu pot sa nu-mi manifest bucuria ca puii mei se joaca in curte asa cum ieseam noi odinioara in fata blocului, liberi si veseli fara ca parintii sa fie timorati de o multime de pericole ca acum...Luxul de a lasa fetitele singure afara nu mi l-am permis niciodata in Bucuresti, stim cu totii de ce.Realizez ca aici este vorba si de avantajul unei comunitati restranse... E alta lume cu care incep sa ma obisnuiesc treptat si pe care invat sa o iubesc pe zi ce trece.Apropierea de natura ne prieste grozav. Oare o sa vina vremea cand o sa imi doresc din tot sufletul sa raman aici, cand nu o sa-mi mai doresc sa locuiesc langa mare sau ocean?Astazi sunt intr-o stare optimista pe care sper sa nu o "ratacesc" curand:) Va imbratisez cu drag si dor, Daiana