miercuri, 21 ianuarie 2009

Aminteste-ti sa fii copil ! - partea1


Povestea cadourilor Tchibo (Interiorul tau) sau "Aminteste-ti sa fii copil!"

M-am framantat mult sa gasesc o varianta in asa fel incat obiectele supradimensioante care urma sa le realizez sa poata "locui" in casele castigatorilor fara sa ii incomnodeze cu dimensiunea lor. Am fost incurajata,(avand in vedere ca timpul era scurt si volumul de munca enorm) sa nu fac 20 de obiecte diferite, ci sa gasesc trei patru mai apropiate de sufletul meu si sa le multiplic.Totusi, imi doream ca intre cele 20 de obiecte sa fie si un calut -balansoar si un scaun supradimensionat.Asa imi imaginam eu "Interiorul tau".Pe scaun trebuia sa escaladam cu greu si sa ne putem balansa in voie picioarele atarnand in aer:) ...Asemeni unui copil mic pe un scaun obisnuit:) Aceste doua obiecte nu am reusit sa le ralizez pana la urma pentru ca am intampinat cateva probleme tehnice.(Nu mai vorbesc de timpul scurt si starea de sanatate care nu m-au ajutat deloc...) Aceasta poveste face parte din dezamagirea mea traita vis-a-vis de proiect. In fine, daca e necesar sa va amintiti despre concept puteti gasi mai multe detalii aici.

Cand eram fetita aveam in casa bunicilor o cescuta fermecata. Era mica,rosie cu buline albe.O indrageam enorm pentru ca in fiecare dimineata Bunica Ica imi punea in ea cafeaua pe care o savuram impreuna...ca fetele:) A trecut multa vreme pana am aflat de ce cafeaua din cesca bunicii era amaruie si a mea era asa de gustoasa. (Bunica imi facea o falsa cafeluta - cu cicoare si lapte proaspat de vacuta , in care punea zahar vaniilat. Ce bunatate...si acum dupa multi , multi ani , ii simt aroma si parfumul dulceag.Credeam ca toata savoarea i se datoreaza cescutei mele fermecate care...era totusi o cescuta rosie cu buline albe, nu era ca o cesca de rand la vremea aceea, nu? Pe langa cafea , Icuta mea imi punea o farfurioara cu biscuti de casa facuti de mainile eu bune si harnice, biscuiti cu miere(un fel de turta dulce) , cu vanilie si cacao...adevarate minuni pentru desfatarea simturilor. Toate ca toate cu cescuta mea... dar cum intotdeauna gaina vecinului e mai grasa si mai frumosa , trebuia "musai" sa beau o gurita amara si din nechezolul bunicii.(Atunci se gasea cu greu cafea...daca va mai amintiti:) )Ceasca bunicii era obisnuita dar mie mi se parea mare si grea si groasa cand puneam buzele sa sorb licoarea amaruie. Manutele mici imi tremurau, mereu mi-era teama sa nu vars cafeaua fierbinte pe mine. Icuta mea ma ajuta zilnic sa-mi fac ritualul si ma mangaia pe cap, ma strangea in brate si ma saruta zgomotos pe obraz . Bunica mirosea intotdeauna cel mai frumos din lume-adica a vanilie:) Era vesela mereu si fredona romante...Ce vremuri linistite si minunate!Si ..."Ce mica-i vacanta mare, si ce dor mi-a fost de ea..." Mereu mi se parea ca stam prea putin la bunici...
Din aceste amintiri placute si dragi sufletului meu
"s-au nascut" primele obiecte cadou, canile si farfuriile supradimensionate:)
Am modelat din plastelina un mic prototip, inspirat ca forma din canile anti-scurgere moderne. Cana urma sa aibe trei laturi ce sugerau cele trei varste ale omului.






Ma gandeam ca pe ele sa fac un gen de pictura infantila, asemanatoare desenelor facute de fetitele mele pe pereti:)


Asa ca am facut o impreuna cu ele un experiment si am pictat bancuta noastra din hol. Eu am fost foarte incantata de modul cum a iesit bancuta. Mi s-a parut insa dificil sa desenez si sa pictez liber si spontan ca Mara si Sara . Mi-am dat seama ca studiul si lucrurile invatate la scoala mi-au rapit mult din spontaneitate si din prospetime.




Desi doream ca obiectele care urma sa le ralizez sa poarte pe ele acest gen de pictura , m-am razgandit in urma micului si placutului experiment cu fetitele. (1-0 pentru Mara si Sara in fata lui mami Daiana) Am simtit ca obiectele ar fi imbracate intr-o hainuta falsa , acest gen de pictura ar fi fost perfect daca eram intr-adevar copil...Totusi chestiunea cu pictura obiectelor a ramas pe plan secundar momentan , pentru ca doream sa ajung la olarul care urma sa ma ajute sa dau viata lutului. Asa ca impreuna cu Andrei, am plecat din Bucuresti cu schite si cu sufletul plin de emotie. Ajunsa acolo, am inceput sa-i povestesc omului ce si cum trebuie sa plamadim pe roata lui. Si dintr-o data am simtit ca varstele omului le pot reprezenta mai bine facand canilor trei toarte, nu doua cum gandisem initial. Toarta imi parea ceva mult mai sugestiv si mai evident simbolic decat forma usor triunghiulara care o gandisem initial.Am stat langa el pana am convenit asupra formei, grosimii si dimensiunii.Lucrurile fiind spuse, simtite si hotarate, olarul mi-a facut canile si farfuriile. Le-a glazurat pe interior ca sa poata sa tina lichide in ele, le-a trecut prin foc de doua ori in cuptorul lui cel mare si...iata-ma din nou la masa de lucru slefuind lutul ars.



Mi-a fost foarte drag sa lucrez aceste cani. Pentru a va da seama de proportia reala, canita alba este o ceasca normala de cafea. Am pus-o special ca sa vedeti ca am lucrat la scara mare:)

Dupa finisare m-am inceput sa le imbrac in glazuri "la rece"...Dar cum sunt canile in final am sa va arat abia maine.
Va imbratisez cu drag , Daiana

3 comentarii:

ajnanina spunea...

ma gandeam la un moment in care Fat-Frumos o invita pe fata de imparat la o cafea si ii ofera o ceasca obisnuita...
iar fata de imparat se uita cu dispret la el si ii zice ,,asta?!? da s-o vezi pe a Zmeului Zmeilor!" (care bea din cesti cumparate de la Daiana :))))

Daiana Prundurel spunea...

Ajnanina, sa-ti spun un secret. M-am gandit sa iti arat intai tie lucrarile si sa te rog sa-mi scrii tu cateva vorbe maiastre:)Sa incercam un "duo artistic".Nu am indraznit si acum parca imi pare rau:)
Multumesc, Daiana

ajnanina spunea...

sunt onorata pana peste poate...

ZeList