Asa a inceput totul...Pictura pentru copii- Cresa Tohani 1

Incepand de astazi , am sa va povestesc cum m-am hotarat sa pictez pentru copii. Dupa cum stiti deja unii dintre voi, de mica mi-au placut artele plastice, asa ca mama, contrar dorintei tatalui meu, m-a inscris la liceul Tonitza. Au fost ani minunati dar curand a trebuit sa dau examen la Academia de Arte... insa am picat. Pentru ca imi doream sa urmez si actoria, tatal meu m-a sfatuit sa dau la faculatea de arte Hyperion sa vad daca imi plac cu adevarat teatrul si cineatografia, sa ma pot decide daca doresc pe viitor sa fac ambele facultati.Pana la urma soarta a decis in favoarea regiei de film si momentan credeam, ca mi-am gasit drumul in viata. Facultatea am indragit-o mult, am avut cativa profesori extraordinari.Am lucrat in teatru , in televiziune, la filme de lung meraj si am fost chiar membra a unei trupe de teatru ambulant... Foarte frumoase vremuri... au fost anii in care mi-am gasit jumatatea , in care l-am cunoscut pe Andrei, iubitul , prietenul si sotul meu. Anii au zburat si dupa ce mi-am luat licenta in regie de film si televiziune am realizat ca eram toatal dezorientata, ca dorul de a picta ma framanta din nou. Asa ca am dat examen din nou la arte. (ma incuraja si Andrei, care era absolvent de sculptura) Am facut un an de facultate dar apoi am renuntat pentru ca aveam senzatia ca imi irosesc timpul si ca nu merita sa mai pierd alti ani in facultate, traiam sentimentul ca nu trebuie diploma ca sa iti exteriorizezi trairile.(acum imi pare rau ca nu am continuat...)Vremea a zburat si curand am ramas insarcinata cu gemenutele noastre minunate. Atunci am realizat ca pentru a lucra mai departe in televiziune sau in cinematografie insemna sa imi "neglijez" familia , ceea ce am refuzat- imi dorisem prea mult o famile si era prea fericita incat sa "o sacrific". De multe ori munca in televiziune sau film era extenuanta si nu se impaca cu "maternitatea". Fetitele mele meritau toata atentia din lume si pentru asta imi trebuia un job flexibil- trebuia doar sa-l gasesc.(asta dupa anii stati acasa cu bebelusele)
Intr-o bun zi, cand duceam fetitele la cresa Tohani (aveau doi ani-2005) mi-am dat seama ca era atat de trista aceasta cladire .Holul era, evident, varuit in alb si cu cateva bancute mici de pal- atat.Oare nu holul, era locul care intampina copiii?In hol dimineata piuiti mici, ajutati de parinti, se imbracau in hainutele de cresa si apoi cu lacrimi in ochi se desparteau de parinti. Personalul cresei , niste oameni de exceptie - iar cresa, curata luna. Mara si Sara le adorau pe educatoare si pe doamna asistenta Mariana. Eram atat de multumita de modul in care erau ingrijiti copiii, de atentia care li se acorda, de hrana buna , rabdarea si dragostea cu care erau inconjurati permanent...asa ca am decis! Trebuia ca acest hol sa fie vesel ,mai primitor, sa capete culoare, viata proprie. Prin buna-vointa catorva oameni de la revista Burda , am primit o sponsorizare compusa din culori. Nici nu-mi trebuia mai mult. Plina de insufletire m-am apucat sa modific spatiul. Au fost zile , cand alaturi de mine, au pictat benevol artistele si prietenele mele Alina Anton- astazi Doamna Lazar :) si Anuska (Ana Constantinescu) - cea care m-a ajutat si la oglinjoarele fantezie.
Incepand de azi, o sa va arat pe rand holul central si cele patru holuri care se ramifica din cel principal. O sa incep cu primul hol , pe care l-am pictat singura si care a avut rol decisiv in optiunea mea pentru profesia ulterioara .
Sa va spun sincer am avut mari emotii dar ca sa imi fie mai usor am apelat la o imagine dintr-o carticica mica si "pretioasa"cu desene vesele si mai ales "vii", una din cartile cele mai indragite ale copilariei mele. Aceasta carte este impregnata puternic cu amintirea mamei mele dragi care se chinuia cu mine si cu nastrusnicul meu frate , sa invatam engleza. (Am ales un desen preexistent pentru ca vroiam sa-mi indrept atentia asupra realizarii tehnice - era prima data cand pictam pe un perete :)) Plina de spaima necunoscutului, dar inarmata cu culori si sentimentul ca o sa realizez un lucru special pentru copii, m-am apucat sa reproduc supra- dimensionata, coperta a doua a carticelei cu pricina. Si pentru ca am pictat cu multa dragoste si insufletire, mi-a iesit asa cum veti vedea... Pozele sunt putin deformate deoarece holurile adiacente sunt inguste , deci nu am avut cum sa fotografiez imagini de ansamblu.

Hol vestiar-Cresa Tohani:



Am simtit in suflet o emotie mare in ziua in care am terminat de pictat motanul iar Sara cand a iesit de la grupa mica (inca nu vorbea corect) a strigat fericita
"Mala , uite-l pe Bubutu' nostlu pe bicicheta!" iar Mara i-a raspuns fericita, " Da , e Bubutu' nostlu , Sala !"
(Bubu este motanul Alinei , prietena si vecina noastra de cand locuiam la casa.Motanelul cu care , as putea spune ca fetele au crescut impreuna...




Cam atat pentru astazi.Pe maine!

Ps. ...Iar secretul care mi-a dat mereu curaj era amintirea mamei mele. Ea m-a indrumat mereu sa fac ceea ce simt, sa pictez si sa nu imi fie jena de emotiile, trairile si "himerele" mele.