Se afișează postările cu eticheta Ger. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ger. Afișați toate postările

joi, 3 iunie 2010

Locul potrivit sau introducere catre vis



Cand am ascultat prima data melodia celor de la Guess Who am resimtit o emotie puternica (mi-a venit sa plang).Era un amestec de bucurie si tristete, de trecut si prezent, de vis si realitate, nostalgie...Mi-e necaz ca sunt asa sensibila. De atunci mi-am pus frecvent intrebarea daca m-am nascut sau nu in locul potrivit. Imi iubesc radacinile si sunt mandra de valorile neamului in care m-am nascut chiar daca nu am nici un merit pentru aspectele bune si nici o vina pentru cele rele din tara mea natala. Cu toate acestea spun cu tarie ca aici departe de casa, am invatat sa cantaresc si apreciez altfel valorile neamului meu, oamenii de calitate si prietenii adevarati. Aici in tara in care nu mi-am dorit niciodata sa ajung si de care nu am fost legata prin nici un vis , am ajuns sa-mi gasesc linistea interioara si sa invat din nou speranta.In tara in care am ajuns aproape dintr-o intamplare am invatat sa ma bucur de normalitate, de lucruri care acasa imi pareau doar vise utopice. Acasa, am simtit ani de zile durerea de a fi Don Quijote luptand cu morile de vant. Stiti cu totii foarte bine trairea despre care vorbesc nu are rost sa va plictisesc sau sa va intristez. Astazi am sa va vorbesc cu si despre speranta. Am suferit groaznic cand o fosta clienta m-a acuzat candva ca plec in loc sa "lupt" pentru a schimba ce nu-mi place acasa.Nu am de ce sa ma scuz sau sa ma justific pentru alegerea mea. Acum sunt pe deplin convinsa ca am facut pasul corect.
Suntem aici, Andrei cu mine si fetitele noastre de aproape sapte luni. (Andrei are doar patru luni si jumatate vechime:) Inceputul greu m-a facut sa fiu multe ori slaba, de cateva ori am fost aproape sa renunt mai ales in perioada cat Andrei lucra in tara iar eu cu fetitele eram aici. Am fost motivata sa raman in primul rand pentru sanatatea fetitelor (care stiti deja ca nu au mai avut deloc probleme cu astmul) si de bucuria de a fi atat de aproape de natura.Acum locuim in Garching bei München, Bavaria, Germania-in vecinatatea padurii.Va reamintesc ca am venit aici fara sa cunoastem limba si fara sa avem nimic sigur. Am plecat doar cu multe vise si sperante. Ne propusesem sa stam trei luni, perioada de proba, sa vedem daca ne adaptam.Dupa prima luna am decis ca trebuie sa ramanem aici mai mult timp. Am locuit la inceput la prietenii nostri (familia Corneanu Gabi si Manu cu cele patru fetite minunate ale lor.Prietenii acestia minunati ne-au sustinut cum au putut ei mai bine sufleteste si financiar. Nu am cuvinte de multumire pentru prietenia de care au dat dovada.Acum stiu ca exista ingeri si ca in viata noastra au venit sub chipul acestor prieteni dragi.
Revin la plecare noastra. Acasa "n-am primit, am facut totul din nimic", am invatat ca trebuie sa ne zbatem pentru orice lucru asa cum o faceti si voi zi de zi. Speranta a fost cea care ne-a dat putere sa vedem mai departe si sa credem ca vom putea oferi fetitelor noastre o viata civilizata. Cand am obosit de atata lupta inutila acasa, am decis sa plecam. Viata e prea scurta sa ne batem joc de ea. Adesea cand m-am gandit sa plec am sperat ca departe de casa sa ajung intr-un punct, intr-o pozitie, in care sa pot sa spun cu mandrie ca sunt romanca. Stiu ca poate zambiti, ca pare o copilarie, dar asa am simtit. Andrei a avut o intuitie buna alegand acest loc, a fost mai mult alegerea lui sa "testam" Germania. A crezut cu adevarat si a reusit intr-un timp atat de scurt sa faca ceva important aici. Luni va avea loc vernisajul primei lui sculpturi monumentale.Lucrarea a fost amplasata ieri in Piata Primariei, in centrul orasului in care locuim.Prin el am ocazia sa spun tuturor celor de aici cat de mandri suntem ca suntem romani. Sunt fericita ca a fost ales criterii valorice sa realizeze aceasta sculptura monumentala. De asemenea pe criterii valorice a fost ales sa lucreze ca sculptor pentru Teatrul de Stat din München. Limba o vom invata cu timpul:) In Romania nu ne-am intalnit cu situatii de genul asta:) Suntem ajutati sa ne afirmam valoarea. De aceea spun ca aici am invatat din nou speranta. Maine am sa postez cele doua articole aparute in ziar despre Andrei. Am sa scriu despre "Pomul vietii" si despre cum a realizat acest proiect. Daca aveti curiozitati sau intrebari , va rog sa mi le puneti ca sa scriu despre ce va intereseaza:) Va imbratisez mult pe toti cei care ati fost mereu alaturi de noi, realizarea asta va apartine si voua intr-un fel. Acum stiu ca ne-am nascut in locul potrivit.Suntem romani, deci razbatatori:)
Pe maine cu drag, Daiana

ZeList