miercuri, 16 februarie 2011

Inima nu trebuie sa moara !


Ma framant de multa vreme cum ar fi cel mai porivit sa scriu aceasta postare. Zilele trec si in mine simt o avalansa de sentimente si ganduri, care mai de care luptand sa prinda forma si sa fie asternute pe hartie...Zilele trec si eu tot nu ma hotarasc cu ce ar fi mai potrivit sa incep ca sa pot fi mai convingatoare, sa pot transmite cat mai expresiv ceea ce simt. Zilele trec... si ca o esenta a trairilor mele in mine pulseaza precum viata insasi ideea ca inima nu trebuie sa moara. Traiesc astazi datorita unui miracol...M-am nascut, asemeni multor alti copilasi, cu o grava malformatie congenitala. La acea vreme nu exista nici o solutie, nici o speranta pentru mine, de aceea medicii i-au sugerat mamei sa ma abandoneze in spital... ca nu are rost sa mor acasa...Nu vreau sa-mi inchipui ce a fost atunci in sufletul mamei mele...Dar m-a luat acasa si cu multa dragoste si speranta a reusit sa ma faca om.Ea s-a stins de mult dar lumina ei straluceste astazi pin ochii mei, in inima mea, in fiecare celula a mea. Ea a fost cea care m-a invatat speranta. Anii au trecut, eu eram privita de cardiologi ca un miracol. Atunci cand au considerat au tehnologia necesara si ca eu am varsta la care ar putea sa remedieze malformatia s-au pomenit ca operatia nu mai era necesara...Trupusorul meu a muncit si s-a "reparat" intr-un mod miraculos , singur:) Cred ca aveam deja 6 ani cand imi amintesc pentru prima data un doctor spunandu-i mamei ca e un adevarat miracol:) E important sa va spun ca mama nu m-a protejat niciodata, ci m-a tratat ca pe oricare copil, m-a lasat sa fac absolut tot ce le place copiilor, ba chiar mai mult am facut sport, chiar si de performanta. Anii au trecut, eu m-am simtit minunat , niciodata nu am trait cu gandul ca as avea vreo problema. La ceva vreme dupa ce am nascut gemenutele inima mea si-a cerut drepturile si a fost necesara o mica operatie pe care am suportat-o foarte bine si in urma careia traiesc ca un om normal. Si totusi, la nastere, nu mi se dadea nici o sansa...De ce lasam noi oamenii speranta sa moara?De ce uitam sa credem in miracole, in dragoste Dumnezeiasca?
Intentia mea nu a fost sa va plictisesc cu povestea mea, dorinta mea este sa va povestesc despre speranta si despre oameni de aur...

Intr-o zi imi imi scrie Nicole, Doamna Nicoleta Serban, prietena mea si imi comanda un tablou. Dar nu e corect spus imi comanda... ci ma roaga sa concep un cadou de suflet pentru un om cu totul special. Imi spune pe nerasuflate povestea nepotelului ei.
"In urma cu cateva luni am fost nevoita sa lupt pentru viata nepotelului meu diagnosticat cu malformatie cardiaca complexa, aveam nevoie de informatii ca de aer, le-am gasit singura pe internet dupa multe ore de cautare, a trebuit sa le adun ca pe un puzzle si sa iau decizii rapide, mi-ar fi fost de ajutor un site unde sa gasesc toate informatiile necesare, unde sa gasesc parinti care au trecut prin astfel de experiente."
Nepotelul ei a fost salvat in Germania de catre Directorul departamentului de chirurgie pentru malformatii cardiace congenitale de la Clinica de Chirurgie Cardiaca din Bad Oyenhausen. Acest Om care daruieste zi de zi viata nou-nascutilor cu malformatii cardiace este de origine Romana. Un Om pe care pacientii il numesc Golden Hands sau Golden Heart dar cuvinele sunt seci pentru a descrie lumina pe care o daruieste lumii. Un om caruia ii pasa si care se implica trup si suflet, un Om care stie si reuseste sa schimbe zilnic durerea si tristetea in speranta si bucurie. Acest mare om se numeste Doctorul Eugen Sandica.
Aha...pentru dansul ma ruga Nicole...Am fost coplesita si in gand am facut conexiuni inimaginabile...malformatie cardiaca infantila, viata, moarte, speranta, destin, miracol, Dumnezeu, maini de aur... inima nu trebuie sa moara! Doamne, nimic, nimic nu e intamplator pe lumea asta.Un amestec de spaima si emotie, multumire, recunostinta...Multumesc Nicole ca m-ai ales pentru un asemenea dar! Multumesc Nicole ca ai o inima atat de mare si ca ajuti atatia copii. Multumesc ca lupti ca inima sa nu moara! Multumesc pentru speranta pe care o daruiesti oamenilor si pentru ajutorul care il oferi celor in suferinta.
Nicole, Doamna Nicoleta Serban, a creat in sprijinul copiilor cu malformatii cardiace un site.
"Am creat acest site din dorinta de a ajuta !...Imi doresc sa devenim o comunitate unita si puternica pentru ai ajuta pe copii cu malformatii cardiovasculare, sa ne facem auziti, sa stie medicii din Romania ca existam si ca nu mai acceptam ca acesti copii sa moara, sa stie Ministerul Sanatatii Publice ca avem nevoie de o clinica pentru copii cu astfel de malformatii. Va astept pe Forum sa va spuneti povestea, sa ne cunoastem, sa comunicam deschis." Nicoleta Seban


Va rog sa impartasiti tuturor cunoscutilor vostri acest site. Si voi puteti ajuta. Nu se stie cand si cum sau cui ii poate fi util. Cunosc deja familiile a trei nou-nascuti care au fost operati si salvati de catre acest om. Stiu povestea a trei mamici care acum se pot bucura cu adevarat de pruncii lor.Toate astea le-am aflat inainte sa stiu povestea nepotelului Nicoletei si inainte sa aflu prea multe detalii despre Domnul Doctor... In realitate sunt zeci, sute de mamici care se bucura astazi de puiutii lor doar datorita faptului ca au avut sansa sa ajunga la acest mare OM.
Totusi...nimic nu e intamplator :)
Ar fi multe de spus, dar ca sa nu va plictisesc am sa ma opresc aici si am sa va arat ce cadou de suflet a primit acest om din partea Doamnei Nicoleta Serban:)

diptic, tehnica mixta, acrilic, creioane acuarelate,
colaj cu foita de bronz si foita de aur pe panza

Pentru ca am dorit ca tabloul sa contina si o alta surpriza, noaptea dar numai noaptea, inima din tablou poarta un halou luminos, o inima simbolica de lumina. (pictata cu vopsea fluorescenta)

Cu drag si pe curand, Daiana

"Viata este darul pe care il meritam numai atunci cand il daruim"
Rabindanath Tagore


4 comentarii:

Simona spunea...

Si eu m-am nascut cu o malformatie congenitala, nu atat de grava cat sa-mi puna viata in pericol, dar suficient ca doctorii sa le spuna alor mei ca nu voi putea sa fac efort sau sport niciodata, va trebui sa tin regim toata viata si asa mai departe. Si tot ca si tine, cand a venit vremea sa vada daca se poate corecta chirurgical (aveam 12 ani) nu au mai avut ce corecta, organismul isi facuse singur treaba. Cu toate astea am facut sport de performanta (si nu unul, ski, gimnastica si inot) si nu am avut niciodata probleme. Poate din cauza asta sunt in stare sa apreciez cat de greu le e parintilor cand afla ca cel mic are probleme, copiilor care trebuie sa traiasca si sa lupte cu conditia, dar mai ales sunt in stare sa apreciez ce munca sfanta si ce suflet are omul acela (si altii ca el) care reda viata altor oameni. Iti doresc mult succes sa reusesti sa reprezinti in acel tablou tot ce nu se poate spune in cuvinte, mare onoare dar si mare greutate pe umerii tai. Pupam!

Daiana Prundurel spunea...

Draga Simona,noi (tu si eu)ne-am confruntat cu un miracol. Ma intreb adesea care este rolul nostru, ce anume trebuie sa facem noi aici, pentru ca sunt sigura ca nu intamplator ni s-a dat aceasta sansa.
Sunt atat de multi nou nascuti care fara aceste maini de aur nu ar fi avut nici o sansa...Chiar de curand mi-a scris o buna prietena despre micutul ei fratior care s-a strins curand dupa nastere din cauza unei grave malformatii congenitale...Trist...
Si eu consider ca sportul a fost unul din lucrurile esentiale care au dus la recuperarea mea. Iti multumesc ca mi-ai scris,ca esti o luptatoare dar mai ales ma bucur ca esti bine. Ganduri bune si te astept cu drag aici ori de cate ori iti face placere.Pe curnad, Daiana

acuarele spunea...

Daiana, m-a impresionat nespus ce-am citit aici!
Superba lucrarea ta.

ioana spunea...

Emotionant

ZeList